Trăim azi vremea de pe urmă,
Mari prorocii s-au împlinit,
Mulţi s-au îndepărtat de turmă
Şi dragostea li s-a răcit.
Ioan,"apostolul iubirii”
E parcă tot mai ne-nţeles
În timp ce mulţi adepţi ai firii
Au înspăimântător progres.
În lupta cruntă pentru glorii
Şi punga plină cu arginţi,
S-au înmulţit iar vânzătorii
Chiar şi în rândul celor sfinţi.
E tot mai neîncăpătoare,
Din nou azi curtea lui Pilat
Pentru acei ce cu-nsetare
Vor "sânge sfânt, nevinovat"
De teamă poate sau ruşine,
Mulţi de Hristos s-au lepădat
Dar prea puţini cum se cuvine
Îşi plâng cu-amar a lor păcat.
Legaţi la stâlpul de tortură,
Puţini creştini vei mai găsi...
Dar mulţi aşteaptă plini de ură
Cu biciul gata a lovi.
Oglinda vieţii-ţi stă în faţă,
E de ajuns doar să priveşti:
Privind întreaga ta viaţă,
De care parte te găseşti?
Acum Isus încă aşteaptă
Să Îl primeşti în viaţa ta,
O hotărâre înţeleaptă
Doar poate azi o poţi lua.
Opreşte-te şi meditează
Pe ce cărare vei porni?
Spre un sfârşit cumplit în groază,
Ca Iuda pentru veşnicii?
Sau vei veni cu umilinţă,
În faţa Tronului ceresc
Să spui cu lacrimi de căinţă:
"Isuse, ştii că te iubesc! ... "
Ilie Belciu Martie 2009
e un strigăt de aviz în noapte,un avertisment,care cu ani ce trece devine tot mai real,iar noi...tot mai obişnuiţi cu el.Să ne dăm seama cu toţii de importanţa lui,căci Domnul vine!