Orbirea
1 Ioan 2:11
Gândeşte-te o clipă, că într-o zi în zori,
Când ai deschide ochii cuprins de reci fiori,
Ca pasărea în cuşcă închis între pereţi,
N-ai mai vedea lumina frumoasei dimineţi.

Te-ai ridica cu teamă din pat făcând un pas,
Şi te-ar opri de-odată un ţăcănit de ceas,
Ce sună ca un clopot şi-n groaznicul ecou,
Din depărtata zare anunţă ceva nou.

Pui degetul pe pleoape şi tot nu poţi să crezi,
Că e realitate tu nu mai poţi să vezi.
Şi-n mintea-ţi obosită de grijuri şi-ntristări,
Pe rând se desfăşoară mulţime de-ntrebări.

Cum? Omul cel puternic ce-a fost până mai ieri,
Un luptător în faţa cumplitelor poveri,
Va fii de azi sărmanul la margine de drum?
Şi-l vor privi cu milă prietenii de-acum?

De-ar fii un vis şi totuşi ar fii îngrozitor,
De-aceea mulţumeşte-I, fii recunoscător,
Acelui ce dă viaţă prin Har ochilor tăi,
Să poţi vedea-n lumină izvoare, munţi şi văi.

Dar nu uita ce spune al ,,Vieţii sfânt Cuvânt”
Că în trăirea-ţi scurtă aici pe-acest pământ:
,,Dacă urăşti un frate, doar unul e de-ajuns,
Eşti orb şi Adevărul de tine stă ascuns”

Această grea orbire e mult mai de temut,
Că nu mai vezi nici groapa în care ai căzut.
Şi stând în nepăsare acolo poţi muri,
Semnându-ţi condamnarea la iad pentru vecii.

Fă-ţi timp de cercetare acum nu amâna,
Alungă orice ură pe veci din viaţa ta,
Î-I cere astăzi milă ca orbul Bartimeu,
Acelui ce dă pace iar sufletului tău.

E ceasul îndurării, mai este încă Har,
Vederea se primeşte la Cruce încă-n Dar!
Nu sta cu împietrire pe-al nepăsării val,
Că-n Cerul Sfânt nu intră un ,,Orb spiritual”
Februarie2009 Ilie Belciu