Din al veșniciei slavă, se aude un cuvânt,
Care vrea ca să trezească, sufletele pe pământ,
Căci aproape e venirea, va veni pe nor Isus,
Ca să scoată la lumină, tot ce zace în ascuns
Din al veșniciei slavă, glasul Lui răsună iar,
Chemând lumea la credință, la iubire și la har,
Cine-aude să ia seama, vremea nu mai e de-ajuns,
Căci îndată vine Domnul, precum singur El a spus.
Va deschide porți din ceruri, trâmbița va răsuna,
Morții adormiți în Domnul, pentru zbor vor învia,
Toți cei drepți vor sta la masă, sus în slava Lui Isus,
Unde nu e nici durere, nici păcatul cel ascuns.
De aceea stai de veghe, nu dormi în nepăsare,
Ține candela aprinsă, plină de credință mare,
Căci în clipa neștiută, Domnul poate reveni,
Ferice va fi de-acela, care pregătit va fi.
Iar când norii se vor strânge, și pământul doar va geme,
Se vor clătina și munții, dar și cel ce nu se teme, ,
Dar acei ce-au stat în Domnul, nu se vor înfricoșa,
Căci nădejdea lor e vie, Dumnezeu îi va salva.
Mulți vor plânge-n ziua aceea, să se întoarcă ce n-au vrut,
Au ales doar lumea-aceasta, și păcatul le-a plăcut,
Dar cei scriși în Cartea Vieții, vor fi plini de bucurie,
Căci vor merge-n slăvi divine-n, fericiri o veșnicie.
Vino dar acum la Domnul, nu mai sta în amânare,
El îți dă iertarea sfântă, pace, har și îndurare,
Ușa încă e deschisă, se va-nchide în curând,
Și doar cine azi aude, va zbura de pe pământ.
Sus în ceruri va fi nunta, pentru Mirele iubit,
Și Mireasa va fi gata, în veșmânt neprihănit,
Cântări noi vor umple slava, îngerii doar vor cânta,
Mirele cu-a Sa Mireasă, veșnic doar s-or bucura.
Când lumina slavei sfinte, peste toți va străluci,
Orice lacrimă și teamă, pentru veci se vor sfârși,
El va șterge și durerea, celor ce vor fi salvați,
Îi va duce-n bucuria, celor sfinți răscumpărați.
Nu va mai fi noapte-acolo, nici suspin, nici întristare,
Ci doar pace fără margini, și o sfântă adorare,
Toți vor sta în jurul mesei, lăudând neîncetat,
Slava Mielului ce viața-n harul Său în dar ne-a dat.
Acolo nu-i despărțire, nici durere, nici apus,
Ci doar viață fără margini, în prezența lui Isus,
Tot ce-a fost cândva povară, va pieri ca și un vis,
Și vom fi pe veci cu Domnul, în al slavei Paradis.
De aceea, frate dragă, ține calea neclintit,
Luptă lupta cea mai bună, luptă până la sfârșit,
Căci cununa te așteaptă, pregătită sus în cer,
De Acel ce va deschide-ndată porțile de fier.
Amin