Porniți acum pe cale, cu mâinile-mpletite,
Sub binecuvântarea, iubirii nesfârșite,
Să nu uitați că Domnul, e Stânca de granit,
Pe care-al vostru templu, de Domnu-i azi clădit.

​Când vântul va sufla, și norii vor veni,
Priviți mereu spre cruce, și vă ve-ți întări,
Căci dragostea creștină, nu caută, , al său",
Ci rabdă totul pașnic, ferindu-se de rău.

Când lipsa sau necazul, va bate la fereastră,
Să nu lăsați mânia, în inimi să vă crească,
Un zâmbet și-o iertare, un glas blând și duios,
Sunt leacul cel mai dulce, ce-i dat doar de Hristos.

​Nu haina de mătase, nici aurul sculptat,
Este podoaba care, face-un cămin curat,
Ci duhul blând și pașnic, și ruga în altar,
Va umple casa voastră, de liniște și har.

Să nu apună ziua, pe nici-un gând amar,
Ci dragostea să crească, pe al credinței har,
Căci unde e iubire, și jertfă zi de zi,
Acolo Domnul păcii, mereu va locui.

Când anii vor aduce, povară sau vre-un greu,
Să vă-ntăriți în Duhul, slujind lui Dumnezeu,
Căci brațul Lui cel tare, e gata de-ajutor,
Să vă conducă pașii, spre mal mântuitor.

​Să fiți ca două ramuri, în vița Lui Isus,
Rodind mereu lumină, cum El rodea supus,
Iertarea să vă fie, veșmântul cel de preț,
Să n-aveți în privire, nici umbră de îngheț.

Păstrați altarul jertfei, în fiecare zi,
Căci unde-i rugăciune, nici vrajba n-o veni,
Să vă purtați povara, cu milă și răbdare,
Când unul e sub nori, iar celălalt sub soare.

Să nu lăsați mândria, să intre-n casa voastră,
Ci umilința sfântă, la masa cea aleasă,
Căci cel ce se smerește, și caută iertare,
Găsește-n brațul Domnului, o sfântă alinare.

Să puneți strajă gurii, la orice pas pe drum,
Cuvântul blând să fie, mereu ca un parfum,
Și plin de strălucire, cum este-n noapte-un crin,
S-alunge orice umbră, de ură sau pelin.

Nu adunați în casă, doar lucruri pământești,
Ci strângeți în hambare, iubiri ce-s creștinești,
Căci ruga împreună, la ceas de seară greu,
E cea mai mare jertfă, primită-n Dumnezeu.

Iar când furtuna vieții va bate apăsat,
Să stați uniți în Domnul, cu sufletul curat,
Căci unde-i legământul, țesut în Dumnezeu,
Nici valul, nici durerea nu-l pot clinti la greu.

Să fie masa voastră un loc de mulțumire,
Și fiecare clipă prilej de dăruire,
Căci pâinea împărțită cu drag și cu folos,
Aduce-n casa voastră prezența lui Hristos.

Când drumul se-ngustează și pare mai pustiu,
Să nu uitați că Domnul vă ține-n ceas târziu,
El vede orice rană și chiar orice suspin,
Și schimbă-n zori de pace, al nopții greu destin.

​Iar la apus de soare, când anii se vor trece,
Și timpul peste tâmple, cu iarnă va petrece,
Să spuneți cu credință: „O, Doamne-ți mulțumim,
Căci Tu ne-ai fost cărarea, pe care noi pășim!”

Când ve-țu sfârșit voi drulul, când totul va tăcea,
Ve-ți sta în fața Slavei, ve-ți sta-n lumina Sa,
Și veți primi cununa, promisă celor drepți,
Ce-au mers uniți prin viață, ca niște înțelepți.
Amin