Iată-ncepe judecata.
Domnul judecă-n Sion.
Nourul de martori vine
lângă strălucitul tron,

Stau în faţă acuzaţii:
milioane, mici şi mari:
se-nfioară împăraţii
între hoţi şi cămătari.

Primul suflet vine-n faţă:
— Tu, de ce nu M-ai primit?
— Eu... aveam avere multă,
n-aveam vreme de gândit.

Şi-a chemat Judecătorul
primul martor în proces:
— Avraam, ce-aveai în lume,
când din lume te-am ales?

— Doamne, mii de robi şi roabe,
turme greu de numărat,
saci de aur şi podoabe
şi veşminte de-mpărat.

— Şi-ai putut primi Cuvântul,
tu, bogatule-Avraam?
— De-ar fi fost al meu Pământul,
totul, Ție Îţi dădeam.

Se rosteşte scurt sentinţa.
Vine-al doilea acuzat.
— Tu, de ce-ai respins credinţa?
— Eu... eram bolnav în pat.

Şi din nourul de martori
vine unul din norod.
— Cum te-aflai tu, spune Domnul
când Mi-ai fost întâiul rod?

— Împărate, niciodată
ceasu-acela n-oi uita:
Mă aflam atunci pe cruce,
tocmai lângă crucea Ta.

Domnul judecă pe altul.
— Pentru ce-ai respins căința?
— Doamne, pe la noi atuncea
doar doi, trei, urmau credința...

La un semn apare-un martor
cu păr alb, cu alb veșmânt.
— Spune tu, cu tine-alături
câți credeau pe-ntreg pământ?

— Doamne, când vesteam potopul
spune martorul cu greu,
nimeni nu urma credinţa,
nimeni, Doamne, numai eu.

Şi-acum vine-o acuzată.
— Tu, de ce nu M-ai primit?
— N-aveam timp, aveam atâția
de cusut, de îngrijit.

— Tu, Tabita, pe câți oare
îngrijeai? - Parcă... vreo doi?
— Ba mai mulţi! spun zeci de glasuri.
— Și pe noi! - Ba şi pe noi.

Vine altă acuzată.
— Tu? - O, Doamne, Preaslăvite,
Tu ştii tot. Eram frumoasă
şi învinsă de ispite.

— Spune! strigă Salvatorul.
Tu, Maria din Magdal,
cum erai? - Eram frumoasă
şi, plutind pe-al lumii val,

sufletu-mi de şapte lanţuri
era prins şi ferecat.
Dar eu am venit la Tine,
și Tu pe toate le-ai sfărmat.

— Tu? Alt acuzat primeşte
fiorelnica-ntrebare.
— Doamne, eu stăteam cu casa
prea departe de-adunare.

Domnul face-un semn spre martori,
- juriul marelui examen -
și se vede-un car deodată
şi din car coboară-un famen.

— Tu, spre Templul Meu, de unde
te porneai când te chemam?
— Eu, din Africa, Stăpâne,
din Etiopia veneam! ...

Se rosteşte iar sentinţa.
Este-adus alt acuzat.
— Doamne... Tu chemai... prostimea,
eu eram un învățat.

Domnu-alege-acum un martor.
(Unul singur e de-ajuns.)
— Luca, ce-ai fost tu în lume?
— Doctor! martoru-a răspuns.

Domnul judecă-nainte.
Vine-un prinţ de mare neam.
— Tu? De ce-ai respins credinţa?
— Eram rege! nu puteam...

Şi ca martor o femeie:
— Tu, Estera cea frumoasă,
când riscai slujind credinţa,
ce erai? -Împărăteasă! ...

Acuzatul se retrage.
Următorul la-ntrebare
e un avocat cu vază.
— Doamne, cer o amânare!

Incidentul se respinge.
Vine-un mare proprietar.
— Doamne, vreau să vin cu martori
și cu probe la dosar.

Vreau un avocat de seamă.
Dau oricât! Să fie-adus!
— Prea târziu! răspunde Domnul.
Pân-acum să ţi-l fi pus!

— Voi, copii, întreabă Domnul,
avocat v-aţi pus sau nu?
Cine v-a fost avocatul?
Şi răspunde norul: - Tu!

Domnul judecă-nainte.
Vine-un tânăr acuzat:
— Doamne, eu eram prea tânăr
când din lume m-ai chemat.

— Ieremia! strigă Domnul,
— Eu! răspunse el umil.
— Cum erai când ţi-am spus: vino!
— Eram, Doamne, un copil...

Şi în rând cu Ieremia,
vin din nourul cel sfânt:
Iosif cel frumos şi tânăr
de ispite neînfrânt

Samuel, ce din pruncie
Domnul l-a împrumutat,
Iosua și Caleb, ce-n ţara
cea promisă au intrat.

David, cu o praştie-n mână,
un copil cu păr bălai,
Iosia, băiețașul rege,
credincios lui Adonai,

Daniel, şcolar de frunte
ce-ntrecea orice haldeu,
și cei trei ce-au fost în flăcări
lâng-un Fiu de Dumnezeu.

Vine dârz Botezătorul
ce pe Domnul prevestea,
vin copiii care-n templu
L-au primit cu Osana,

vine-apostolul iubirii,
tinerelul înţelept
ce şi-a sprijinit, la cină,
tâmpla pe cerescul piept,

vin cei tineri ca o rouă
cu podoabe sfinte-n zori,
vin cântând cântare nouă,
şi din glas şi din viori...

Acuzatul pleacă fruntea
şi se-ntoarce lăcrimând.
Domnul judecă-nainte.
Suflete vin rând pe rând...

*

Şi-acum, tu, ce azi în Ceruri
încă n-ai apărător,
crezi tu că la judecată
vei sta tot nepăsător?

Nu uita, umblând în viaţă
din păcat în alt păcat,
că în ultima instanţă,
nu există avocat!