Am cerut ca să fiu aur, dar n-am vrut să fiu topit,
Am cerut o strălucire, fără să fiu șlefuit,
Am cerut și-o răsplătire, fără ca să gust ocară,
Nu am vrut să știu prigoana, am cerut calea ușoară.

​Am voit cununa vieții, fără spinii de pe frunte,
Am vrut ape liniștite, nu urcușuri de pe munte,
Am cerut să fiu lumină, dar temut am fost de-arsură,
Vrând să-i semăn Lui în toate, fără nici-o tăietură.

​Dar am înțeles odată, sub privirea-i de Părinte,
Că nu crește rodul mare, fără ploi și rugăminte,
Aurul fără de flacări, e doar zgură și pământ,
Iar credința fără faptă, e ca frunza dusă-n vânt.

​Cum să strălucesc în noapte, dacă n-am trecut prin foc? ,
Cum să fiu un vas de cinste, dacă stau mereu pe loc? ,
Dalta Lui, deși mă doare, dă o formă vieții mele,
Să pot reflecta splendoarea, dincolo de lumi și stele.

​Am cerut să fiu puternic, dar n-am vrut să fiu zdrobit,
Ca să-mi dai prin modelare, sufletului sfântul chip,
Căci prezența Ta coboară, doar în vas făcut de Tine,
Ca să poată ține harul, cel din slăvile divine.

Căutat-am drum de floare, fără greu, fără urcuș,
Să nu simt arsura luptei, nici al pietrelor tăiș,
Am vrut marea liniștită, fără valuri sau furtună,
Vrând doar binecuvântarea, fără nicio zi cu lună?

​Am fugit de valea plânsă, unde harul se arată,
Căutând o mântuire, fără cruce-nsângerată,
Dar pe calea cea mai largă, nu se vede urma Sa,
Căci El a pășit pe pietre, ca iertare să îmi dea.

​Nu există biruință, fără răni și fără luptă,
Nici o viață de lumină, fără inima cea ruptă,
Calea largă e o cursă, ce înșală ea mereu,
Căci prin poarta cea îngustă, se arată Dumnezeu.

​Șlefuiește-mi voia, Doamne, pe altarul de tăcere,
Ca să nu fug de ocară, nici de clipa de durere,
Căci în focul încercării, eul meu cel vechi se stinge,
Și doar viața Ta în mine, moartea o va mai învinge.

​Doamne, ia-mă-n mâna-Ți sfântă, fă ce vrei din viața mea,
Nu mai cer cărarea lină, cer mereu prezența Ta,
Fie că e foc sau daltă, fie drumul cât de greu,
Vreau să fiu un vas ce lucră, numai pentru Dumnezeu.
Amin