Când bate vântul peste drum,
Și frunza se desprinde,
Îți mulțumesc că mâna mea,
De poala Ta se prinde.

Când cerul pare fără glas,
Și ploaia cade rece,
Îți mulțumesc că nu mă lași,
Chiar dacă totul trece.

Când munții stau de neclintit,
În fața mea pe cale,
Spre Tine ochii îmi ridic,
Și-ți cânt un cânt de jale.

Când marea urlă-n noapte greu,
Și valul mă doboară,
Tu ești limanul meu mereu,
Să trec de valuri iară.

Când focul arde fără glas,
În taina încercării,
Îți mulțumesc că în cuptor,
Tu nu m-ai dat uitării.

Când drumul arde sub picior,
Ca arșița-n pustie,
Îți mulțumesc că ești mereu,
Izvor de apă vie.

Când umbra nopții se-ntindea,
Să nu mai văd cărarea,
Îți mulțumesc că ai aprins,
În pieptul meu chemarea.

Când pașii mei se pierd tăcut,
Pe căi necunoscute,
Îți mulțumesc că m-ai purtat,
Pe brațe nevăzute.

Când iarna cade peste gând,
Și totul vrea să piară,
Îți mulțumesc că-n calea mea,
Tu semeni primăvară.

Când rodul pare că-i lipsit,
Și truda-i fără nume,
Îți mulțumesc că Tu zidești,
Ce nu se vede-n lume.

Când totul tace în adânc,
Și inima suspină,
Îți mulțumesc că nu mă frâng,
Că Tu mă ții în mână.

Când nu știu ce-ai îngăduit,
Și sufletul întreabă,
Îți mulțumesc că m-ai iubit,
Chiar când credința-i slabă.

Când voi privi spre ce-a trecut,
Din orice încercare,
Voi ști că Tu ai prefăcut,
Tot plânsul în cântare.

Și-n orice zi, orice-ar veni,
Pe drum de încercare,
Îți mulțumesc că Tu vei fi,
În dreptul meu salvare.
Amin