Se-aude-n zări o veste mare,
Un glas ce nu va mai tăcea,
Căci Domnul vine plin de slavă,
Și lumea toată-L va vedea.

Nu va mai fi ca prima dată,
Smerit, lovit și răstignit,
Ci va veni să-și ia Mireasa,
Ca Mire sfânt și preaslăvit.

Se va deschide larg și cerul,
Și îngerii vor coborî,
Cu trâmbițe de biruință,
Iar morții iarăși vor trăi.

Cei ce-au rămas plini de credință,
Cu inima curată-n har,
Vor fi răpiți în slava sfântă,
În veșnicii fără hotar.

Dar vai de cel ce stă departe,
Cu suflet rece, nepăzit,
El va rămâne fără Domnul,
Fără de harul prețuit.

Căci ușa harului se-nchide,
Și timpul nu va mai fi dat,
El va veni cu judecată,
Cu foc ceresc și-adevărat.

Nu va mai fi atunci iertare,
Nici lacrimi ce mai pot schimba,
Ci fiecare după viață,
Răsplata-și va putea afla.

De-aceea stai în veghe sfântă,
Nu ațipi în valul greu,
Păstrează-ți candela aprinsă,
Și umblă doar cu Dumnezeu.

Când glasul Lui se va aude,
Și cerul tot va fi deschis,
Să fii găsit în ascultare,
Curat, după cum este scris.

Și când îl vei vedea în slavă,
Pe norii cerului venind,
Să poți striga cu bucurie:
„E Domnul meu!”, strigând, cântând.

Atunci se va deschide cartea,
Ca să se vadă ce-ai trăit,
Nu după vorbe ori părere,
Ci după cum tu ai slujit.

Ferice de acela care
A stat în Domnul neclintit,
Va auzi chemarea dulce:
„Tu vino robule iubit!”

Atunci acei ce-s în morminte
Vor învia la glas ceresc,
Iar cei ce sunt în viață încă,
Vor fi-nălțați, căci îl iubesc.

Nu va mai fi durere, lacrimi,
Nici noapte, nici suspin amar,
Ci bucurie fără margini,
În dragostea fără hotar.

Dar cei ce-au stat în nepăsare,
Și harul sfânt l-au neglijat,
Vor sta în fața judecății,
Cu sufletul îngenuncheat.

Nu va mai fi atunci scăpare,
Nici timpul de întors din drum,
Ci doar dreptatea sfântă care,
Va răsplăti doar pe cel bun.

De-aceea astăzi ia aminte,
Cât încă harul este dat,
Și stai aproape de Cuvântul,
Ce duce-n cerul minunat.

Căci Domnul vine fără veste,
Când nimeni nu se va gândi,
Ferice de acela care
În veghe sfântă va trăi.
Amin