Când frații stau în legătură, și inimile bat la fel,
Coboară har în rugăciune, și pacea vine doar prin el.

Nu ziduri țin o adunare, nici glasul tare răsunat,
Ci dragostea ce inimi leagă, ea dă credință ne-ncetat.

Biserica e trupu-n care, Isus Hristos doar locuiește,
Iar fiecare frate-n parte, prin harul Lui se împlinește.

Un braț ajută în lucrare, un glas înalță rugăciuni,
Și toate cresc într-o lucrare, sub raza sfinte-nțelepciuni.

Când unul cade pe cărare, și pașii lui sunt obosiți,
Se-apropie cu milă frații, ce-s cu putere întăriți.

Nu judecata rece leagă, poporul sfânt în legământ,
Ci mila care iartă-n taină, și pacea dată din Cuvânt.

Când inima rămâne bună, și gândul stă curat mereu,
Atunci în trup e unitate, și dragoste de Dumnezeu.

Căci Domnul nu-și dorește slavă, din vorbe goale pe pământ,
El vrea un neam de oameni care, trăiesc iubirea din Cuvânt.

Când dragostea devine punte, între credință și trăire,
Biserica devine locul, unde se naște-o nemurire.

Acolo lacrima se șterge, și sufletul găsește har,
Căci fiecare frate-aduce, o rază sfântă ca un dar.

Nu toți au daruri la fel date, nici slujbă nu e la fel pusă,
Dar toate cresc în armonie, când Domnul este călăuză.

Când glasurile-n unitate, înalță sfânta rugăciune,
Se simte peste adunare, o adiere de minune.

Căci unde frații stau în pace, și se iubesc cu gând curat,
Acolo Domnul își revarsă, un har bogat și necurmat.

Dar unde intră dezbinarea, și vorba rece ca un spin,
Se stinge flacăra iubirii,
Și pașii nu au har divin.

De-aceea frați ce stați laolaltă, păziți iubirea ne-ncetat,
Căci ea păstrează peste suflet, un legământ adevărat.

Să fim ca pietre vii zidite, un templu sfânt a lui Isus,
Uniți prin har și prin credință, cu ochii tot mereu în sus.

Și când va fi să vină cipa, când Domnul iar va reveni,
Va strânge-n slavă doar poporul, ce-a stat unit în bucurii.

Ferice casa unde frații, trăiesc uniți sub har ceresc,
Acolo Domnul mântuirii, își face tron Dumnezeiesc.
Amin