De ce te temi copile, cand noaptea iarăși vine?
Mereu sunt lângă tine, sunt Cel ce șterg suspine,
Când pasul tău pe cale, e uneori mai greu,
În ajutor în taină, îți vin copile Eu.

Când norii se adună și cerul se-negrește,
Lumina Mea coboară, în suflet strălucește,
Nu ești pierdut vre-o dată, nici singur pe cărare,
Eu sunt Stăpânul lumii, și sfânta ta chemare.

Când inima ți-e frântă, și lacrimile cad tăcute,
Le strâng mereu în palmă, chiar dacă sunt mai multe,
Din fiecare rană, Eu pot să nasc lumină,
S-alung norii din noapte, ca să o fac senină.

Să nu te-oprești vre-o dată, chiar dacă vântul bate,
Prin valea de durere, voi fi de tine-aproape,
Când nu mai vezi cărarea, și pașii ți se frâng,
Eu sunt a ta putere, la pieptul Meu te strâng.

Să nu te temi copile, eu sunt al tău Părinte,
Te-am scris în veșnicie, cu dragoste fierbinte,
Ridică-ți iar privirea, și fără teamă fii,
Eu îți voi fi izvorul, ce trece prin pustii.

Când inima ți-e grea, în vreme de-apăsare,
Să știi că Eu veghez, cand treci prin încercare,
În fiecare rugă, ce-ți tremură-n tăcere,
Eu pun nădejde nouă, și dulce mângâiere.

Când lumea te rănește, și pare fără milă,
Eu îți acopăr rana, cu mila Mea umilă,
Nimic din ce te doare, nu-mi poate fi străin,
Pe calea Mea paharul, a fost amar el... plin.

Și dacă vine clipa, când pare tot pierdut,
Când drumul este-n ceață, și cerul pare mut,
Adu-ți atunci aminte, în orice încercare,
Eu merg mereu cu tine, te port pe brațul tare.

De-aceea nu te teme, când noaptea iarăși vine,
Nici când tăcerea lumii, apasă peste tine,
Eu sunt lumina vie, ea stinsă nu va fi,
Oriunde tu vei merge, ea te va însoți.

Eu sunt o stânc-a vieții, pe ea te-am așezat,
De-or bate vânturi, valuri, ve-i fi neclătinat,
Te țin mereu de mână, Eu nu te las nicicând,
Te-adăp din apa vieții, hrănit ești din cuvânt.
Amin