Când când inima ți-e grea, și pașii obosiți,
Când drumul pare lung, și ochii umeziți,
Când rugăciunea parcă, se pierde în tăcere,
Păstreaz-a ta credință, doar vie în durere.

Când gura Lui doar tace, El nu te-a părăsit,
Nici drumul tău nu este, când tace... rătăcit,
Când nu mai vezi lumina, și totul pare greu,
Să știi... Isus rămâne, în sufletu-ți mereu.

Când zilele-s un plâns, speranța când se-ascunde,
Când cerul pare-nchis, speranța nu pătrunde,
Privind în depărtare, tu nu mai vezi hotar,
În fața ta e Domnul, doar crede-n al Său har.

El lacrima ce cade, în taină-n rugăciune,
O vede... și coboară, ca inima s-aline,
Niciunul din suspine, nu-nghite-acest pământ,
Ajung în fața cerului prin tainica legământ.

E scris că pentr-un suflet, ce este-adânc zdrobit,
Cuvântul se coboară, să fie întărit,
Ridică-ntotdeauna, ființa ce-i zdrobită,
Ce în ascuns suspină, puterea-i e sfârșită.

Să nu oprești pe drumul, ce pare-atât de greu,
Să nu lași necredința, să stingă focul tău,
Când nu mai vezi lumina, și cerul pare mut,
Atunci Domnul lucrează, când spui că ești căzut.

Va răsări iar soare, și sufletul rănit,
Îl va vedea pe Domnul, El nu te-a părăsit,
Credința încercată, prin foc și prin necaz,
Va șterge-ntotdeauna, ea lacrimi de pe-obraz.

Ridică astăzi fruntea, privește iar în sus,
De cel care suspină, Isus nu stă ascuns,
Iar capătul de cale, un rost ea va avea,
Pe Cel ce-i lângă tine, îl vei putea vedea.
Amin