Un Tată necuprins în bunătate
Veghează ne-ncetat în jurul meu.
El mi-a iertat mormane de păcate,
M-a îmbrăcat cu haine noi, curate,
Mi-a dăruit comori nemăsurate,
Atotputernic, Mare Dumnezeu!

Vrăjmaşii mă privesc cu răutate
Și bucuroşi aşteaptă-al meu sfârşit...
Dar nu mă tem de vorbele stricate
Urzite-n minţile întunecate,
Ştiind căci Dumnezeu face dreptate
Când stau sub paza Lui şi rabd smerit.

Chiar dacă le-am făcut atâta bine,
Au devenit în lăcomia lor
Şerpi veninoşi ce se întorc spre mine,
Lipsiţi de bunul simţ şi de ruşine
Umblând pe căi de Dumnezeu străine,
Orbiţi de al mândriei negru nor.

Imagine urâtă a trădării
În care fraţii mei sunt trădători,
Aş vrea pe veci s-o dau uitării
De-aceea Doamne, dă-mi duhul iertării,
Îndepărtează gândul răzbunării
Şi-adu-mi în suflet iar ai păcii zori.

Eu ştiu că am greşit şi-mi cer iertare,
Căci nu am fost mereu destul de treaz...
Nu-ntotdeauna am avut răbdare
Să mă încred în Dumnezeul mare,
Ce are pentru toate rezolvare,
Şi nevegherea mi-a adus necaz.

De-aceea mă întorc cu pocăință
Smerit, plecat cu faţa la pământ...
Căci vreau să Îl slujesc în umilinţă,
Descătuşat de orişice dorinţă
Ce mă împiedică să stau plin de credință
La umbra Dumnezeului cel Sfânt!