Tot meditând la vremuri ce-o să vină,
Eu am rămas în mintea mea cu dorul
Să pun piciorul meu pe-acea colină
Unde plângea cândva Mântuitorul.

Și într-o zi, un vis, rod al credinţei,
S-a împlinit căci îmi luasem zborul
Spre ţara unde-n praf şi umilinţă
A coborât din cer Mântuitorul.

O Ţară sfântă, leagănul în care
Primii creştinii s-au despărțit de lume;
Rămân uimit de faima ta cea mare
Și lucruri ce se leagă de-al tău nume.

Ţi-a fost adesea-n vremurile-amare
Ca unei mame inima pustie,
Când năvăleau popoarele barbare,
Şi fiii tăi erau duşi în robie.

De veacuri ţi-e stropită suprafaţa
Cu sânge, care cere-n schimb dreptatea
Acelor ce luptând şi-au dat viaţa,
Cu gândul de-aţi păstra integritatea.

Cum leii-nfometați împart o pradă,
Biruitori, te-au împărţit vrăjmaşii
Ce niciodată n-au putut să creadă
Blestemul ce îl vor plăti urmaşii.

Setoşi ca să te aibă-n stăpânire
Și azi nebunii mintea şi-o frământă
Dar tu, păstrându-ţi faima-n omenire
Ai fost şi vei rămâne „Ţara Sfântă”

Căci mulţi se roagă încă cu credință
Acelui ce minuni în lume face,
Spre slava Lui s-aducă biruință
Și în Ierusalim, din nou, să fie pace.