Stăpâne Doamne sfinte, a toate Creator,
Privind a Ta Dreptate în suflet mă-nfior
Cum după legi divine în marele-Ți cântar
Ai pus cu-nţelepciune la toate un hotar.

Tu ai făcut lumina ce-aduce viaţă-n zori
Şi ai ascuns în taină frumoasele-i culori
Dar ai lăsat şi beznă, să fie îndeajuns,
În care fără teamă păcatul stă ascuns.

Tu ai creat izvorul de apă minunat
Din care să se-adape un suflet însetat,
Dar şi fântâna care otravă poartă-n ea
Ca omul să aleagă pe care o să bea.

Tu faci să se ridice pe cer aceiași nori
Şi peste fiii păcii şi cei răufăcători
Lăsând să cadă ploaia într-un pământ uscat,
Acest dar fără seamăn de noi nemeritat.

Îngădui totdeauna alături de cei buni
Şi oameni fără milă şi plini de stricăciuni.
Ca stârvul ce aduce în jur miros urât,
Lăsata-i îngâmfatul lângă acel smerit.

Priveşti cu bucurie la cei ce se jertfesc,
Și din puţin cu milă la alţii dăruiesc,
Dar încă îi îngădui pe lacomi şi pe hoți,
Deşi poţi într-o clipă să-i nimiceşti pe toți.

Noi ştim cu siguranţă că Doamne, într-o zi
După a Ta Dreptate răsplata-şi vor primi
Şi cei cu mână largă şi suflet minunat,
Şi cei care adună de unde n-au lucrat.

Ilie Belciu