Nu poţi iubi cât încă n-ai iertarea
Păcatelor ascunse-n taina firii,
Și n-ai primit prin Har eliberarea
Ce-aduce bucuria mântuirii.

În viaţa ta încă domneşte firea,
Și nu te-ai lepădat nicicând de tine;
N-ai acceptat în eul tău zdrobirea
Şi tot ce faci îți pare că e bine.

Nu vrei ca să primeşti Învățătura,
Și judecata dreaptă şi divină,
Croindu-ţi o cărare-n care ura
Are o faţă blândă şi senină.

Doar celui ce i-a fost iertată vina
Trăirilor în multele-i păcate,
Iubeşte mult şi-n jur va fi lumina
Ce-o răspândeşte-un duh de bunătate.

Când duhul judecății dă târcoale,
Nu iasă din tiparul pocăinţei,
Nu lasă „vechiul eu“ să se răscoale,
Ci blând alege calea-ngăduinţei.

El suferă când vede slăbiciunea
Unui sărman ce merge spre pierzare,
Căci nu poate uita deşertăciunea
Din care a fost scos prin Îndurare.

Izvorul lacrimilor de căinţă
Nu se va mai opri până la moarte,
Trăind adevărata pocăință,
Fără de murmur crucea o să-şi poarte.