O porți pe umeri fără teamă,
Când drumul pare prea pustiu,
Te-apără de frigul lumii
Și-ți dă puterea să fii viu.

Nu-i țesută din cuvinte
Care mâine se destramă,
Ci din har și din iertare,
Din lumină ce te cheamă.

Când povara e prea mare
Și genunchii ți se frâng,
Haina Lui te strânge-n taină
Și-ți șoptește: „Eu sunt aici sunt. “

Nu întreabă cine-ai fost,
Nici câte lacrimi ai vărsat,
Te cuprinde fără teamă
Și te știe nevinovat.

În furtuni devine scut,
În tăceri, alinare,
Este pace peste suflet
Și speranță când doare.

Lumea-și schimbă haine-n grabă,
Jură azi și mâine uită,
Dragostea Lui rămâne
Neclintită și tăcută.

Când te pierzi de tine însuți
Și nu mai găsești răspuns,
Ea te caută prin umbre
Și te află chiar ascuns.

Nu obosește, nu se stinge,
Nu pleacă atunci când cazi,
Te ridică iar și iar
Și te-nvață să mai crezi.

Dragostea Lui Dumnezeu
Este haina ce rămâne,
Peste timp, peste durere,
Veșnic nouă, veșnic bună.