Din groapa adâncă cu lei ce răcneau,
M-ai scos neatins cu iubire,
Când nori de-ncercare spre mine veneau
Să-mi lase în suflet mâhnire.

Tu m-ai izbăvit şi-ai întins Mâna Ta,
Certând încă-odată furtuna,
Isuse, lumină în noaptea cea grea,
Te simt împrejur totdeauna.

Cuprins de-ndoială mă tem să păşesc,
Căci apa îmi pare adâncă,
Dar ochii credinţei prin ceaţă zăresc
În mijlocul mării o Stâncă.

Mă-ntreb, de ce oare atât m-ai căutat
Venind pentru mine în lume?
De ce oare viaţa pe cruce ţi-ai dat?
Căci fost-am un orb fără nume...

Când cuiele Palma Ta sfântă-au străpuns
În ceasul durerii amare,
Cerând pentru mine iertare-ai răspuns
Cu Dragostea-Ți fără hotare.

Nu ştiu cum putea-voi 'napoi să plătesc
La tot ce-ai făcut pentru mine,
Tu ştii însă, Doamne, ce mult te iubesc
Şi cât sunt legat azi de Tine!

Nu vreau să se pună-ntre noi nici un zid
Să strice-ntre noi părtăşia,
Cetate ne-nvinsă, în Tine mă-nchid,
Şi-n Tine-mi petrec veşnicia.

Ilie Belciu