E drumu-ngust, anevoios și noaptea se grăbește,
Aud din zări cum vin furtuni, iar norul crește, crește.
Nu am manta să mă-nvelesc, să fiu scutit de rele,
Dar Tu veghezi asupra mea, chiar de vin vremuri grele.

Aprinzi, din neguri, far divin să-mi lumineze viața
Și mă conduci cu glasu -ți blând pân' vine dimineața.
Cu rouă pură mă adăpi și mă hrănești cu miere,
Mă ții de mână, să pășesc spre zori de înviere.

Tu nu mă părăsești nicicând, deși sunt lut ce piere,
Un puf ușor de păpădii, ce cade în tăcere.
Sunt un nimic, dar Tu ai dat un preț plătit cu
sânge,
Că eu, cel veșnic pribegit, in Cer, să pot ajunge.

Te laud, Doamne, Miel Divin, și vreau să merg cu Tine,
Pe drumu-ngust și plin de spini, cu șerpi și cu ruine.
Primește-mă așa cum sunt, biet trup sortit pieirii,
Pe care Tu l-ai îmbrăcat în slava mântuirii. .