E-atât de grea crucea ce-o porţi pe umeri cu durere...
S-a şters din mintea ta de-acum şi urma de plăcere
Ce până ieri o mai aveai, când meditai în taină,
La tot ce-n lume-ai adunat, sau cumpărând o haină,

O îmbrăcai cu-atâta drag, privindu-te-n oglindă,
Făcând uşor în mintea ta un foc să se aprindă,
Care s-a stins apoi din nou, stingând şi fericirea
Ce-a-nlocuit-o-n viaţa ta din nou nemulțumirea.

Nu mai ai faţa ce lăsa în jur o licărire
Din focul unei inimi mari şi plină de iubire...
Chiar dacă astăzi ai din plin, tot ce-ai dorit vreodată,
Ţi-e sufletul împovărat şi faţa întristată.

Nu mai căuta suflete drag, la oameni vindecare,
În sufletul tău însetat de binecuvântare.
Nu plânge pentru ce-ai pierdut sau ce-ai dori să fie
În viaţa ta de zi cu zi prilej de bucurie.

Căci bucuria nu ţi-o dă nici haina cea frumoasă,
Nici prietenii din jurul tău, sau tot ce-ai pus pe masă...
Ea este darul cel de sus, primit în părtăşie
Cu Cel ce-n suflet poate da Cereasca bucurie.

Vino la El îngenunchind, şi cere-i Lui lumină,
Aruncă-nvăţătura ta, de Dumnezeu străină.
Învățătura Lui Isus, cea nebăgată-n seamă,
S-o porţi cu cinste-n mintea ta, şi s-o urmezi cu teamă!