SUB UMBRELA UNEI TĂCERI UDE
Plin de neputință mă ascund sub umbrela unei tăceri ude,
Al meu oftat, suspin, chiar nimeni nu-l aude,
Nici lacrima n-o vede, e ploaie și sunt udă,
Mi-e dor de o zi senină, dar cine să audă? ! ...
E frig la mine-n suflet, sunt singură și plâng,
Port amintiri amare ce sufletul îmi frâng,
Aș vrea să fie bine, dar singură nu pot,
De aceea-n disperare în rugă eu vărs tot.
Vărs toată neputința și lacrimi vărs de dor,
Mi-e dor de bunătate, de dor eu simt că mor,
O rugăciune fac, cu Dumnezeu vorbesc,
Sub umbrela unei tăceri ude, prea des nu poposesc.
Emilia Dinescu