Un an de har, de bucurii şi de necazuri,
Îşi duce ultimii săi paşi cu noi,
Şi sărutarea-i de adio pe obrazuri,
Spre ce-am făcut, ne-ndeamnă să privim 'napoi.

Un an de mare, nesfârșită îndurare
Îşi pune telegarii iar la drum
Şi-n urma lui rămânem pe cărare
Înlănţuiţi şi noi salutului străbun.

Lăsaţi acum aducerile-aminte
Să copleşească ceasul lui târziu,
Şi-n inimi să găsim cuvinte sfinte
De mulţumire Dumnezeului Cel viu!

Prieteni dragi, trăit-am împreună
Duioase şi nespuse bucurii;
Cântări şi cer senin şi voie bună
Le-am pus în inimile noastre de copii.

Ne-om aminti mereu cum împreună,
Cântând mergeam pe drumul însorit,
Şi bucuroşi, ţinându-ne de mână,
Visam spre Canaanul cel slăvit.

Ca pietre presărate pe cărare
Atâtea binecuvântări noi am gustat,
Şi cu Isus, Păstorul nostru mare,
Spre Ţara cea de sus am tot urcat.

Cumplit însă trăirăm împreună
Şi zile grele, aspre, de necaz...
Când uraganul urii din furtună
Câinos izbea neostenit al nostʼ obraz.

Când spulberată-n vânt şi depărtare
Speranţa-a noastră soră, se pierdea,
Când jalnic, întunericul cel mare,
Pe drumul nostru singuratic lung creştea!

Atunci, prin lacrimi am văzut prin ceaţă
Un Chip frumos, ca soarele senin,
Ce limpezea în noi dorul de viaţă:
Venea Isus pe valuri, către noi, blajin!

Zâmbind ne-a luat pe braţ cu mâna-I caldă
Şi sus ne-a arătat un colţ de cer,
Puteau atuncea lumi întregi să cadă,
Din slabi, fricoşi şi disperaţi, făcutu-ne-a de fier!

Atunci puteau să calce-nfricoşate
Pe noi, descătușatele furtuni,
Isuse drag, pe frunte, nepătate,
Ne-ai pus cu spini, şi flori — petale de cununi.

În vremile ce-n urmă se vor scurge,
Cu drag de vremile de-acum ne-om aminti,
Până când ultimele clipe ne vor smulge
Din tot ce-am fost şi ce-am făcut... spre ce vom fi!

Cărarea noastră, tot mai sus în zare
Spre Soarele Isus va tot urca,
Până când va veni şi clipa mare
Să stăm cu El, să-L preamărim în slava Sa.

Încă puţin! Încă puţină vreme,
Şi iată: Cel ce vine — va veni!
Când spinii s-or preface-n diademe,
Din veşnicii în nesfârşite veşnicii!