În Betleemul din Iudeea
Autor: Ilie Belciu  |  Album: Vol. 1 Dorinte Sfinte  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 26/12/2025
1 / 1
Citind Cuvântul Cărţii Sfinte,
gândul îmi zboară-n vremea aceea,
când fără-mpărăţeşti veşminte,
în Betleemul din Iudeea,
smerit la cea mai joasă treaptă,
s-a coborât din Cer Mesia,
s-aducă celor ce aşteaptă
din nou în suflet bucuria.

A coborât în sărăcie,
în Iesle, să învingă răul,
El, Cel ce-ntreaga veşnicie,
a fost şi va fi Dumnezeul
ce are tot în stăpânire
și stă cu cinste şi dreptate,
pe Tronul plin de strălucire,
privind la noi cu bunătate.

Îngenunchez cu umilinţă,
strângând în mână Sfânta Carte,
și înalț o rugă prin credinţă,
s-ajungă până-n zări, departe.
Un dar, în semn de mulţumire,
vreau să-I aduc cum se cuvine,
căci El, în Marea Lui Iubire,
a coborât până la mine.

Aşa cum sunt, toată fiinţa,
Isuse, ţi-o predau doar Ție
și-apoi cu toată umilința,
vreau să-Ți urmez cu bucurie.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 60
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni