Munții strig-a Ta mărire,
Auzit-au glasul Tău,
Se închină pân-la poale,
Preaiubite Dumnezeu.

Apele îți poartă glasul,
Ca să fie auzit,
De pământul care geme,
Ca să fie mântuit.

Soarele mărturisește,
Măreția ce o ai,
Vântul slava Ta o cântă,
Glas de cânt doar Tu îi dai.

Și câmpiile-ți știu pacea,
Căci în ele înfloresc,
Florile ce au mireasma,
Locului Dumnezeiesc.

Cerul își deschide poartă,
Să cobori când ești chemat,
Chiar și porțile se-nchina,
Numai Tu ești Împărat.

Ploaia laude înalță,
Căci locașul lor e sus,
Picurii vestesc iubirea,
Ce o ai doar Tu Isus.

Și pădurile cu foșnet,
Viață au din mâna Ta,
Frunzele îți cântă-ntruna,
Nu se pot a sătura.

Viața lor le este harul,
Ce doar Tu l-ai revărsat,
Le-nsoțeste-n primăvară,
Și în timpul de iernat.

Stelelor ce-s mii pe ceruri,
Numai Tu nume le-ai dat,
Strălucesc întreaga noapte,
Slujba le-ai încredințat.

Ca să lumineze pasul,
Celor ce sunt obosiți,
Oricât noapte-ar fi de lungă,
Ei să fie însoțiți.

Toate Ție ți se-nchină,
Numai Tu ești Dumnezeu,
Viața mâna Ta o ține,
Cercetarea-i harul Tău.

Tu pui Soarele pe ceruri,
Să adoarmă-i poruncești,
Începutul și sfârșitul,
Numai Tu le stăpânești.

Când te-auzi despărți și marea,
Și pământu-i tremurat,
Și în cerurile-nalte,
Numai Tu ești Împărat.

Veșnicia e la Tine,
Pentru cei ce închinați,
Merg pe calea nemuririi,
Doritori a fi salvați.
Amin