Mă-ntreb, de-ar fi să-ntoarcem vremea
Şi să trăim de la-nceput,
Am corecta cu-nţelepciune
Greşelile ce le-am făcut?

Atâtea socoteli sucite,
Şi gândul mârșav, vorba rea,
Şi-atâtea căi de strâmbătate,
Le-am îndrepta dac-am putea?

Sau poate cu mai multă sete
Ne-am avânta înspre păcat,
Ca să ne bălăcim în pofta
De trai urât, neruşinat.

Dar roata vremii nu se-ntoarce,
Nici ceasul nu merge 'napoi;
Nu se mai şterge niciodată,
Ce-am scris cu-al timpului priboi.

De-aceea, s-avem grijă mare,
Căci totul va fi judecat:
Până şi vorba spusă-n şoaptă,
Şi orice gând necumpătat.

Un singur lucru, POCĂINŢA,
Aduce harul iertător:
Trecutul negru de păcate
E şters ca umbra unui nor!