La fereastra cu zăbrele
inimi frânte-n lanțuri grele
se ridică și se-alină
spre Iertare și Lumină.
Mâini cu răni și vânătăi
se târăsc spre ochii Tăi,
mute gemete - mănunchi -
cad spre Fața Ta-n genunchi...

Față Veșnică și Sfântă
greu mustrarea ne frământă,
greu ni-e duhul frânt de jale
pentru starea Oastei Tale
căci pe scumpul ei cuprins
grea osândă s-a aprins
foc și jar au nimicit
rod cu sânge sfânt muncit...

Dar nu-s lacrimile-amare
cât ni-e vina din Lucrare,
nici cătușa nu-i fierbinte
cât aducerea aminte,
că de jalea dintre frați
noi suntem cei vinovați,
n-am fost treji și n-am luptat
și păcatul n-a cruțat.

La fereastră cu zăbrele
ochii plâng cu lacrimi grele...
- gândul s-ar lega de-o rază
pocăința nu cutează
numai duhul cel lovit
rabdă crucea umilit
să plătească pas cu pas
sfântul izbăvirii ceas.