În clipele tăcerii
Pe la căderea serii,
Când luptele sfârşite
Se sting pe negândite,
Mă-aplec îngenuncheat,
În rugă proşternat;
Când lacrimi se ivesc
Şi visuri limpezesc,
Iar sufletul aşteaptă
O clipă înţeleaptă
De sfântă adiere
Şi dulce mângăiere;
Atunci, într-un târziu,
Din lumi ce-abia le ştiu,
Mă-nvăluie un vis
Frumos de Paradis!
Şi văd cu mintea trează
Cum Ceru-mi luminează
În zarea-ndepărtată,
Pe raza minunată,
O Ţară ca-n povești,
Ce-n lume nu găseşti,
Strălucitor palat,
Tezaur adorat!
Mi se deschide-n faţă
Mai sfântă, mai măreaţă,
Ca-n orişice visare
A Cerului splendoare;
Şi vorbe n-am găsit,
Nici cântec iscusit
Să spună dorul drag
De lângă-al slavei prag.
Mă pierd în strălucire
Cu sfinţii în unire,
Iar timpul mi se pare
Hotare nu mai are;
Să cânt, să zburd aş vrea,
Să zbor din stea în stea,
Plimbându-mă mereu
La pas cu Dumnezeu!
Oh, clipe preasfinţite,
Oh, clipe negrăite!
Aş vrea să nu mai zboare,
Mereu să mă-mpresoare...

Târziu, când mă trezesc,
Deja zorii mijesc;
Mă văd îngenuncheat,
În lacrimi proşternat!