Taina vieții trecătoare
Am văzut că zilele omului sunt scurte,
Ca o suflare, ca un nor purtat de vânt,
Și totuși el se pregătește parcă
De două ori să treacă-acest pământ.
Se strânge, luptă, clădește, adună,
Ca și cum timpul n-ar avea hotar,
Dar uită că o clipă-i doar furtună
Ce-l duce spre un veșnic altar.
I s-a dat o șansă, dar cât de mică!
Să se pregătească pentru veșnicii,
Puțini o înțeleg… și se ridică
Doar cei ce caută pe Dumnezeu în ei.
Dar fericit e cel ce-n taină crede,
Și-n lacrimi seamănă iubirea Sa,
Căci Domnul, milostiv, din cer îi vede
Și veșnic viața Lui i-o va reda.
Căci nu-i sfârșit acolo unde-n floare
Se stinge-o frunză-n zori, sub cer senin,
Ci începutul unei sărbători mai mari,
În brațul Tatălui cel veșnic, divin.
Versurile surprinde o tensiune pe care o simte orice om care reflectează asupra vieții: deși știm că zilele noastre sunt scurte, trăim adesea ca și cum am avea o veșnicie aici ,uitând că adevărata veșnicie abia începe dincolo.