Taina vieții trecătoare

Am văzut că zilele omului sunt scurte,
Ca o suflare, ca un nor purtat de vânt,
Și totuși el se pregătește parcă
De două ori să treacă-acest pământ.

Se strânge, luptă, clădește, adună,
Ca și cum timpul n-ar avea hotar,
Dar uită că o clipă-i doar furtună
Ce-l duce spre un veșnic altar.

I s-a dat o șansă, dar cât de mică!
Să se pregătească pentru veșnicii,
Puțini o înțeleg… și se ridică
Doar cei ce caută pe Dumnezeu în ei.

Dar fericit e cel ce-n taină crede,
Și-n lacrimi seamănă iubirea Sa,
Căci Domnul, milostiv, din cer îi vede
Și veșnic viața Lui i-o va reda.

Căci nu-i sfârșit acolo unde-n floare
Se stinge-o frunză-n zori, sub cer senin,
Ci începutul unei sărbători mai mari,
În brațul Tatălui cel veșnic, divin.