Cugetare
Să plângi cu lacrimi de iubire,
Cu dor de El și dor de veșnicie.
În jur, doar ură și tristețe,
Vulturi ce privesc de sus,
Un vuiet greu, adânc, străbate,
Și teama întreabă: „ce va fi?”
Când cerul își schimbă culoarea,
Iar luna e o rană sângerândă,
Timpul din veacuri vestește
Ce are să vină pe pământ.
-gândul acesta – are forța unei profeții și tristețea unei rugăciuni rostite în tăcere. Împletește lacrima de dor cu simțirea veșniciei.