Trezirea
(în inima unui alt Iuda, cu nume românesc)

Pe drum un om vorbeşte singur;
În ochii lui se-aprind scântei,
În suflet — zbucium, cataracte,
Pe fața lui, toți norii grei!

“... Luaţi-vă 'napoi arginţii!
Luaţi 'napoi tot ce mi-aţi dat!
Şi bani şi cinste şi onoruri,
Şi daţi-mi sufletul curat!

Cu şoapta voastră dibăcită
M-aţi înşelat, m-aţi amăgit.
Luaţi-vă 'napoi arginţii,
Şi daţi-mi-L pe Răstignit!

Era mai bun ca bogăţia,
Umbla desculţ dar era sfânt!
Nici nu tânjea la cinstea voastră,
Era milos, smerit şi blând!

De ce L-am dat când știam bine
Că-n El era tot ce doream?
Că-n ochii Lui — scântei de soare —
Găseam iubirea ce-o visam?

Ştiaţi că-s slab, şi-n clipa neagră
Cu banii voştri m-aţi robit;
Luaţi-vă 'napoi arginţii,
Şi daţi-mi-L pe Răstignit!

O, cum? Îmi spuneţi: „Ce ne pasă?”
E sânge de nevinovat!
E treaba mea? Ba e a voastră!
Şi eu şi voi, toţi L-am trădat!

Dar, ce adânc de răutate
Vă zace-n sufletul hain?
Hapsâni şi morţi pe jumătate,
Ce demoni sufletul vi-l ţin?”

*

Prietene, n-aştepta milă,
Azi lumea mişună de Iuzi!
Pe faţa lor te vezi cu silă:
Sunt vânzători ca tine, cruzi.

Îşi poartă gheboşaţi osânda
Arginţilor împrăștiați...
E prețul sângelui de jertfă
Și-al sfinţilor crucificaţi.

Nu, nu există chin mai aspru,
Mai crud şi mai apăsător,
Decât să-ţi ardă-n palme banii
Cu prețul Marelui Păstor.

Și nu-i văpaie mai aprinsă,
Nici mai cumplit şi straşnic jar
Ca-n punga Iuzii, aruncată
În țarina de la olar!

— „Mai este oare vreo speranţă?
Mai e vreun drum spre ce-am pierdut?”
O, du povara şi păcatul
La Cel pe care L-ai vândut!

Nu pierde clipa-n gânduri negre,
Nu te lăsa iar amăgit.
Vezi colo, sus, lumina Crucii?
O vezi? Deci poți fi mântuit!

— „Mă voi urca pân' la Golgota,
Legiuni de s-ar împotrivi...
Să strige iadul şi să urle,
Tot nu mă vor putea opri!

Şi-acolo, la piciorul crucii
Îl voi privi... şi-L voi ruga
Să-mi ia povara, să mă ierte,
Și sigur El mă va ierta!

Atunci tot răul va dispare —
E numai pace la Histos! —
Vom fi: doar El, întins pe cruce,
Şi eu, plângând, la cruce jos!”

***

Pe drum un om se-ntoarce singur.
E palid, ca dintr-un coşmar.
În palme îşi ascunde fața,
Și plânge, plânge cu amar...