Lacrimi, lacrimi,
Stropi de rouă,
Picurate din fiorul
Întristărilor pustii!
Cine nu vă ştie gustul
Nu cunoaste nici măsura
Fericirii fără seamăn
De-a trăi.

Picături dintr-un tezaur
Ce alunecaţi alene
Pe obrajii mei sărmani,
Lacrimi, mângăieri ascunse,
Nu v-aş da pe-un preţ de aur,
Nici pe-un sac întreg
De bani.

Căci prin geamul vostru tulbur
Printre rugăciuni, suspine,
Desluşind ca dintr-o carte,
Am văzut şi eu odată
Înţelesul scump al vieţii,
Partea celor fără nume,
Fără parte.

Cum ştii, lacrimă zglobie,
Când e mai cumplită bezna,
Curcubeul să ne-aduci?
Cum ştii să ne-aprinzi nădejdea,
Să ne stâmperi din durere,
Când oftăm căzuţi sub grele
Lovituri şi cruci.

Lacrimi, lacrimi,
Ce minune!
Din ce stele v-aţi născut
Salba cea diamantină?
Voi îmi ridicaţi privirea
Din adâncuri de obidă
Pân' la cerul de speranţă,
De lumină.

Doamne, câtă fericire
Ai lăsat în ochii noștri,
Cât alean, şi dor, şi vis!
Că urcând prin întuneric,
Ne aprinzi din focul sacru
Luminiţe printre lacrimi,
Candele spre Paradis.