Cel ce stă sub ocrotirea, Celui preaânalt și sfânt,
Va găsi mereu odihnă, pace-n inimă și gând.

El e locul de scăpare, cetățuie poate fi,
Pentru sufletul ce-n viață, îl urmează zi de zi.

Va fi-acoperit cu pene, căci credincioșia Sa,
Îi va fi un scut în luptă, oricât ea va fi de grea.

Groaza nopții nu-i aduce, teamă celui ce mereu,
Stă sub aripa întinsă, este braț de Dumnezeu.

Cel ce stă la poala crucii, va ajunge la sfârșit,
Ca să vadă răsăritul, ce îl are-un infinit.

Va rămâne în picioare, vântul iar când va bătea,
Dacă sub bătaia rece, în Isus se v-ancora.

De va căuta întruna ca să fie doar supus,
El va sta în cer la masa pregătită de Isus.

Va avea doar biruință Lui de i se va-nchina,
Nu odată... ci întruna, câte zile va avea.

Cel ce viața-și dăruiește, zi de zi lui Dumnezeu,
El va fi-ntărit pe cale, de Isus cu harul Său.

Îi va da Mângâietorul, cât va fi pe-acest pământ,
Plin să fie de puterea, Duhului cel viu și sfânt.

Ca să vadă și ieșirea, valea când e lungă... grea,
Sau din noaptea ce încearcă sufletu-i a clătina.

Numai cel ce lângă Domnul, el va sta neâncetat,
Va gusta din veșnicia cerului cel peaânalt.
Amin