Spuneţi-mi dacă-aţi mai văzut
Iubirea-aşa măiastră,
Ca dragostea lui Dumnezeu
Spre mântuirea noastră?

S-a mai găsit vreodată-n cer
Sau jos aici în glie,
Să mai iubească cineva
Cu-atâta duioşie?

Şi unde s-a mai pomenit,
Prin galaxii astrale,
Stăpânul universului
La oameni să coboare?

Cine-ar putea descrie tot
Neantul de iubire,
Când Domnul S-a dat pentru noi
Ca preţ de ispășire?

Aţi mai văzut tablou sublim,
Cu-atâta frumuseţe:
Un fiu pierdut îmbrățișat
De braţe-aşa măreţe?

Când nu vor mai fi stele sus
Şi nici pe ceruri soare,
Iubirea Lui va lumina,
Şi-atunci strălucitoare!

Căci nu-i pe lume stăvilar,
Nici ziduri să oprească
Iubirea care S-a-ntrupat
Ca să ne mântuiască!

Atât de mult El ne-a iubit,
Și-a vrut pe lemn să moară,
Ca orişicine crede-n El
În veac să nu mai piară.

Şi când vom fi pe-un nou pământ,
Cu ceruri noi în zare,
Tot dragostea lui Dumnezeu
O vom avea-n cântare.