Învaţă-mă, Isuse drag,
Să merg după al Tău toiag,
Şi-oricât ar fi calea de grea,
Eu să rămân mereu pe ea;
Să flutur al iubirii steag
În viaţa mea.

Învaţă-mă să nu stau jos
La sfatul rău şi păcătos
Al celor care la scântei
Se încălzesc cu cei mişei,
Și Te defaimă ruşinos,
Fără temei.

Învaţă-mă să ştiu să cânt
Cu grai curat şi duhul blând:
Ca zâmbetul cuprins de dor
La-mbrăţişarea din pridvor,
Ca adierile de vânt
Lângă izvor.

Să fie casa mea hotar
De pace, linişte şi har;
Plină cu Psalmii îngereşti
Şi cu cântări duhovniceşti,
Un plai ca-n Țara de cleştar,
Unde domneşti.

Învaţă-mă să ştiu să-aştept,
Ca Duhul Tău să-mi ardă-n piept,
Ce zgură mai vezi în cuptor
În aurul strălucitor;
Şi-apoi, fă-mi graiul de profet,
Cutezător.

Învaţă-mă să ştiu să spun
Din inimă cuvântul bun.
Dar mult mai bine, mut să zac,
Decât să spun, şi să nu fac;
Decât să spun cuvânt nebun,
Mai binʼ să tac.

Învaţă-mă, Isus iubit,
Să stau cu Tine umilit,
Sub crucea pătimirii grea,
Și fericit să cânt aşa,
De parcă mi-ai fi dăruit
Din slava Ta!