Pentru Cine se ridică sus pe boltă mândrul soare?
Pentru Cine iese luna printre nori scânteietoare?
Pentru Cine râd sfioase floricelele-n grădină?
Pentru Cine codrii falnici ramurile își înclină?

Pentru Cine sar toţi mieii pe câmpiile-nflorite?
Pentru Cine-și pun podoaba dealurile troienite?
Pentru Cine stau de veghe stelele în nopţi senine?
Pentru Cine ţine ţărmul valurile cristaline?

Pentru Cine-şi cântă trilul păsările în livadă?
Pentru Cine se strâng norii ca oştirile-n paradă?
Pentru Cine mii de gâze, libelule şi albine,
Tot aleargă într-un forfot, pentru Cine, pentru Cine?

Numai pentru Tine, Doamne, toată firea-n plecăciune
Cântă fără încetare marea Ta înţelepciune,
Şi iubirea fără seamăn, şi mărirea şi tăria,
Şi-ndurarea Ta ce ţine cât va ţine veșnicia!

Tu, Preasfinte, porţi cununa, sceptrul e în mâna-Ţi tare,
Şi Cuvântul Tău rămâne fără umbră de mutare.
Te slăvim cu drag, Isuse, căci ne-ai dat a Ta iubire,
Şi pământul tot şi cerul pline sunt de-a Ta mărire!