Când în zori de dimineaţă
Am plecat hoinar în viaţă,
Cine-n prag mă săruta?
Și duios mă-mbrăţişa?
Mama mea, mama mea!
Când eram pe drum departe,
Pe cărările deşarte,
Cine nopţile veghea,
Și întruna se ruga?
Mama mea, mama mea!
Și când am venit acasă,
Cine mi-a ieşit voioasă,
Lângă poartă ca să-mi dea
Toată dragostea din ea?
Mama mea, mama mea!
... Când ne-a spus “La Revedere”,
Pânʼ la clipa de-nviere,
Cine dulce ne zâmbea,
Și ne binecuvânta?
Mama mea, mama mea!