Inima mi-o vărs în fața Ta,
Cum varsă marea taina-n țărmul său,
Când valul poartă dorul ce nu-i sta —
Așa vin, Doamne, cu-al meu greu.
Nu vin cu vorbe meșteșugite,
Nici cu tăceri de om ascuns,
Ci vin cu lacrimi netălmăcite,
Cu dor de cer, cu vis străpuns.
Tu știi ce-i nevăzut în mine,
Ce nici eu nu pot rosti,
Dar stau în fața Ta, Stăpâne,
Cu toată viața ce-o știi.
În mâna Ta așez durerea,
Și vinovăția ce mă frânge,
Tu poți schimba din răni tăcerea,
Și din pustiu să faci un înger.
Ia-mi frica, Doamne, ia-mi furtuna,
Și fă din ea adiere lină,
Căci vreau să fiu cu Tine întruna,
Cu inima-n lumină plină.
Nu vreau nimic, doar voia Ta,
Și pacea Ta, și chipul Tău.
Inima mi-o vărs în fața Ta —
Rămâi cu mine, Dumnezeu.
Această poezie s-a născut dintr-o dorință profundă de apropiere de Dumnezeu. Am așternut pe hârtie sentimentele mele adevărate, fără artificii, lăsând durerea, frica și speranța să vorbească de la sine. Fiecare vers e o rugă sinceră, un gest de încredere și deschidere a inimii.