În noaptea grea, cu sufletul apăsat,
Mă-ndrept spre Tine, Doamne, cu durere,
Strigătul meu urcă, un glas zdrențuit,
Căutând iertare, lumina Ta cere.

Greșelile apasă ca plumbul greu,
Păcate ce-mi umbrește viața,
Dar Tu, cu har, mă scoți din întuneric,
Îmi dai speranță, iar inima-mi cântă.

Zdrobit și frânt, mă-ntind spre Tine,
Cu lacrimi ce curg, vărsate-n rugă,
Fă-mă curat, fă-mă nou în har,
Sufletul-mi plin de-al Tău suflet drag.

Nu cer mântuire pentru fapte mari,
Ci pentru dragostea Ta milostivă,
Știu că harul Tău, nesfârșit și blând,
Poate schimba orice inimă străină.

Strigătul pocăinței nu e deznădejde,
Ci glasul vieții ce renaște iar,
Un pas spre Tine, spre lumina sfântă,
Spre pacea care în veci rămâne.