Când cineva drag pleacă-n ceruri,
Lasă în urmă întristare,
Multă durere, multe lacrimi,
Zile și nopți pline de jale.

Un loc rămâne gol la masă
Un loc gol și în adunare
Căci el plecat e la odihnă
Și nici acas' nu mai apare. .

E strămutat în raiul veșnic!
Iar locul său la sfânta masă
E rezervat sus, pentru nunta
Dintre Hristos și-a Sa Mireasă!

Așijderi și-n orașul gloriei
Locaș el are rezervat
Așa cum toți răscumpărații
Au prin Păstorul minunat!

În calea lor, în haine albe,
Lângă cerescul râu apare
Și precum Ioan el stă la pieptul
Celui ce-i este veșnic Soare!

E grea de cei dragi despărțirea?
Desigur, nu-i deloc ușor,
Căci suntem în trupuri de tină
Iar despărțirile chiar dor!

Dar suferința nu ne-nvinge!
Nădejdea ne e mult mai mare
Decât durerea despărțirii
Ce e atât de trecătoare!

Prin Duhul Sfânt primim putere
Și peste răni balsam divin,
Speranța ne e mângâiere
Că-n ceruri ne reîntâlnim!

N-or mai fi alte reci morminte,
Nici alte lacrimi și dureri,
Nici lupte-n duh înverșunate,
Acolo toate-acestea pier!

Va fi de-a pururi fericire
Cu sfinții ce sus au plecat
Nădejdea noastră este vie
Că-i vom vedea cu-adevărat!

De ei oare ne mai desparte
Un an, o lună sau o zi?
Suntem doar un pumn de țărână
Doar Creatorul poate ști!

Rămâne doar ca-n așteptare
Să priveghem, în rugi fierbinți,
Până ce sus, pe nori de slavă,
Cu sfinții fi-vom reuniți!

Atunci cu toții-n haine albe,
Pe nori ne vom îmbrățișa
Și-apoi spre rai, cu-al nostru Mire
Cântând, în zbor, ne vom 'nălța!

Nu vă-ntristați, voi frați în Domnul,
Nu vă-ntristați nici voi, surori!
Zdrobit pe veci e boldul morții
Iar al său prag e trecător!

Noi suntem fiii Celui veșnic,
Ai Celui ce e Însuși Viața,
Deci ridicați-vă privirea:
Fiți gata! Vine dimineața!