Nimic nu-nflorește sub soare,
Fără-al Tău har, Doamne-n zare,
Nici firul de iarbă nu crește,
De nu-i voia Ta, cerească, firește.

Pământul s-ar frânge-n pustiu,
Stelele-ar plânge-n târziu,
Marea s-ar rupe în sticlă, în greu,
De n-ai fi Tu, Doamne, în tot ce e-al meu.

Când inima-mi tremură-n noapte,
Și gândul îmi cade în șoapte,
Mă-nalți cu puterea din cer —
Fără Tine, iubirea-i un ger.

Cuvântul Tău sfânt e lumină,
În el nu e umbră, nici vină.
Prin crucea ce-n veci ne-a salvat,
Ne-ai dat viață, sens și păcat iertat.

Nimic nu-i al meu, ci e dar,
Din palma Ta, blândă, de har.
Respir prin Cuvânt, prin voința Ta,
Trăiesc doar cu Tine — altfel, n-aș putea.

Nihil Sine Deo — strig tare, mereu,
Nimic fără Tine, Preasfânt Dumnezeu!
Tu ești începutul, sfârșitul curat,
În Tine-i tot sensul ce omul l-a aflat.