Opresc adeseori la cruce,
Când lupta este mult prea grea,
Când nu mai poate ca să urce,
Prin încercări... ființa mea.

Opresc să-mi plâng cu-amar durerea,
Ce mă apas-atât de greu,
La cruce jos găsesc puterea,
Ce întărește Duhul Meu.

Opresc la ape de odihnă,
Să răcoresc ființa mea,
Pe malul lor pășesc în tihnă,
Și nu mă pot a sătura.

Iubirea Lui mă înconjoară,
Pe dinainte și-napoi,
Pășesc iubind ca prima oară,
Înaintând mereu vioi.

Opresc sub raza de lumină,
Ce mă conduce-aici mereu,
Îmi face viața doar senină,
Mă însoțește Dumnezeu.

Mi-e harul Său o desfătare,
Mereu e doar alinător,
Iubirea Lui mereu e mare,
Îmi dă ea aripi pentru zbor.

Opresc sub marea îndurare,
Întinsă ce-i asupra mea,
Privirea ațintită-n zare,
Așteaptă revenirea Sa.

La El găsesc mereu putere,
Să mă ridic când sunt căzut,
El poate sterge-orice durere,
Cu El mereu e-un început.

Opresc în clipa cercetării,
Și nu mă satur să-L privesc,
El nu mă dă nicicând uitării,
Fiorii Săi mă întăresc.

Opresc adeseori la cruce,
Mi-e ancoră cuvântul Său,
Când greul nu îl pot a duce,
M-ajută numai Dumnezeu.
Amin