Diamne-ascultă-mi rugăciunea,
Să ajungă până sus,
Și-al meu strigăt ce-i de jale,
Tu de el nu sta ascuns.

Fața Ta îmi e lumină,
Tu apleacă-te îndat,
Zilele îmi pierd ca fumul,
Greu pe cale azi străbat.

Inima îmi e lovită,
Se usucă Dumnezeu,
Gemetele mă scufundă,
Unde nu ești Tu... doar eu.

Mă scufund într-o pustie,
Plină de dărâmături,
Sunt flămând adânc de Tine,
Chiar și de fărâmituri.

Somnu-mi ocolește ochii,
Nici odihnă nu găsesc,
Doar singurătatea mare,
Lângă mine-i Domn ceresc.

Mă batjocoresc păgânii,
Pietre-arunc-asupra mea,
În mânia lor focoasă,
Eu te rog... nu mă lăsa.

Lacrimile-amestecate,
Cu durere... mă hrănesc,
Ceața deasă se așterne,
Eu sub ea să obosesc.

Tu ridică-mă-n picioare,
Ca să mă usuc... nu vreau,
Doar sub ploaia Ta cerească-n,
Orice clipă vreau să stau.

Vino-n vremea hotărâtă,
Ca Sionul să-l salvezi,
Pe o stâncă mai aproape,
Ce-i de Tine să-l așezi.

Slava Ta să se arate,
Când din nou îl vei zidi,
Să se știe cine-i Domnul,
Pentr-un neam ce va veni.

Tu-ai întemeiat pământul,
Cerul e lucrarea Ta,
Toate vor pieri... dar Doamne,
Tu în veci vei rămânea.

Se vor învechi ca haina,
Numai Tu același ești,
Anii Tăi sunt fără capăt,
Peste ei Tu-mpărățești.
Amin