Vor trece vremuri lungi, torent de vremi în iureş mers,
și ani bătrâni peste cărunte ere s-or așterne...
Din veşnicii în veşnicii, gonind în univers,
alţi secoli mai fugari, mai furtunoşi, să cheme!
Dar fapta ta, și ce-ai gândit,
și ce-ai vorbit în viaţă,
în milenare timpuri
îţi va rămâne-n față!

Palate de granit și fier, clădite-adânc în stânci,
zăcând în praf le vei găsi: gunoaie și mistere!
Pământul tare, munţi giganţi cu temelii adânci
vor fumega în univers, în umbră și tăcere.
Dar ce-ai lucrat pe drumu-ngust
cu trudă și sudoare
va rămânea în veci de veci,
nicicând nu va dispare!

Din viaţa ta, din viaţa mea, din viaţa tuturor,
în Ceruri se va scrie sus pentru vecii o carte.
Și-n ziua marei întâlniri, în marele sobor,
la adunarea sfinţilor, când lua-vom și noi parte,
se va citi s-audă toţi,
să știe-ntreaga fire
viaţa ce-ai trăit-o jos,
în veci spre amintire!

Vom auzi și noi atunci, în amfiteatrul sfânt,
istorii făurite-n chin, în lacrimi și în umbră,
ce niciodată nu s-au scris cu slove pe pământ,
iar vremea veşniciei lungi abia o să ne-ajungă...
Când Ion, Maria, Gheorghe, Stan,
din faptele mărunte
vor ști c-au înălţat spre Cer
un cel mai mare munte!

Paharul ce timid îl dai setosului din drum,
și pâinea ce-o împarţi voios flămânzilor ce-aşteaptă,
sau haina ce ţi-o scoţi și-o-ntinzi să încălzești acum
un biet străin, mai părăsit, și mai lovit de soartă,
sunt lucrurile fără preţ
aici în lumea noastră,
dar sus în cer vor străluci
ca soarele-n fereastră!

O vorbă bună care-o storci din fagurele sfânt,
sau lacrima ce-alunecă din ochi tăi de frate,
sau mâna caldă care-o-ntinzi bătuţilor de vânt,
uleiul tău alinător pe rana ce se zbate...
avea-vor lung ecou în Cer,
și toate adunate,
se vor înscrie-n cartea ta
cu slove nestemate.

Aicea, poate deznădejdi te-ncearcă ne-ncetat...
Și tot ce vrei să făurești, pe rând ţi se dărâmă.
Îţi vezi zdrobită barca ta, catargul vieţii spart,
și totuși, stai mai neclintit cu mâna strâns pe cârmă...
Doar sus în Cer vei auzi
în cartea vieţii tale,
c-ai fost viteaz și-ai biruit
furtunile din cale!

Când toţi vor auzi atunci ce muncă ai depus,
ce chin amar și sângerări din tine-ai putut stoarce,
ca să rămâi să porţi mereu spre slava lui Isus
Porfirul vieţii tale ce-n chinuri firu-și toarce...
Atunci vei ști că n-ai răbdat
în viaţa ta degeaba,
din picături ce-au curs din ea,
mai mare creşte slava!

Timid, ca cel ce-ai fost mereu, și ca nicicând atunci,
de slava slavei copleșit, purtând încă pe umeri
rănita urmă de demult a grelei tale cruci,
vei vrea o clipă să te-oprești și... rănile să-ți numeri:
În locul lor nu vei găsi
nici urmă de durere,
nici de-ntristări sau tânguiri,
ci urme de putere!

Ai stat cu torţa, păzitor al nopţilor adânci,
și-ai luminat pe înălţimi a stelelor cărare...
Tu râsul lor, străjer viteaz, ai reuşit să-nfrângi,
și răbdător s-aştepţi mereu spre ziua noastră mare...
Atunci când Ziua va veni,
cununa de lumină
pe fruntea ta va străluci,
ca zorile - senină!