Suntem pădurea cea bătută
de vânturile aspre, reci,
ce-și crește azi înviorată
mlădiţele lângă poteci.

Suntem ca apa din adâncuri
ce-a tăinuit ca un mormânt,
și-ar vrea un val măcar să spună
din tot ce știe, un cuvânt...

Suntem ca norul plin de lacrimi,
ce - călător - a plâns mereu,
și-ar vrea acum să strălucească
frumos, pe cer, un curcubeu.

Suntem ca cerul fără stele
ce-și strânge pânzele de nori,
să poată răsări în pace
Luceferii strălucitori.

Suntem ca stâncile din munte
ce-ar vrea să prindă alt ecou...
Nu lanţuri, bocete și plânset,
ci al speranţei cântec nou.

Suntem ca apa-nvolburată
oprită-n drum de stăvilar,
ce-aşteaptă pietrele să cadă,
să curgă-n șopot vesel iar.

Suntem un clopot vechi din țară
ce triste liturghii vestea...
Și sărbătoarea bucuriei
o cântă azi din stea în stea.

Ce-am fost cândva, și azi ce suntem?
O, Doamne, numai Tu o știi!
Doar Tu cu mâna Ta de Tată
ne-ai ocrotit prin vijelii.

Ce suntem azi, când după noapte,
răsari, iubitule Isus,
și când ne-arăți din ce primejdii
la ce limanuri ne-ai adus!

Când ne cobori privirea-n vale
pe drumul greu ce l-am suit,
și-apoi ne-arăți pe înălţime
cărarea ce ne-ai pregătit!

Am vrea, ca stropul mic de rouă,
oglindă soarelui să fim,
în viaţă, doar pe Tine, Doamne,
și Numele să Ți-L vestim.

Că tot ce-avem și tot ce suntem,
ești numai Tu, Isuse bun.
Și-Ți mulţumim în orice clipă,
cât n-am cuvinte azi să spun...