Stătea Isus odată pe-a muntelui colină
Privind la ce cuprinde priveliştea din zare...
Era o zi de vară frumoasă şi senină
Când parcă totul arde sub razele de soare.

La El veni un tânăr setos de-nvăţătură
Ştiind că Isus poate misterul să-i dezlege,
Căci dintre multe lucruri citite în Scriptură,
O taină grea şi-adâncă n-o poate înţelege.

"- Aş vrea să ştiu, Rabuni, de ce Scriptura spune
Că toată slava lumii n-aduce bucurie!
Căci toate sunt ca pleava, sunt doar deşertăciune
Şi goană după vântul ce trece prin pustie."

"- Am să-ţi răspund, desigur, îi spuse-Învăţătorul,
O să vorbim de toate în taină pe-ndelete.
Dar mai întâi copile, te rog să iei ulciorul
Şi să-l aduci cu apă că-mi este tare sete."

Voios că poate face o slujbă-atât de mare
Pentru Învăţătorul, porni grăbit în vale.
Dar o fiinţă dulce, deplin fermecătoare,
Ca din văzduh venită îi apăru în cale...

Ca îmbătat de vraja fiinţei întâlnite,
El se opri deodată şi puse jos ulciorul...
Căzu sărmanul pradă cumplitelor ispite
Uitând că pe colină aşteaptă-Învăţătorul.

Ademenindu-l, fata l-a invitat acasă
Şi încolţise-n suflet sămânţa de iubire...
Dar într-o zi, fecioara i-a devenit mireasă
Şi-au început o viaţă scăldată-n fericire.

A adunat de toate cum orice om adună,
Şi-a construit o casă înaltă şi frumoasă,
Muncea adesea singur prin ploaie şi furtună,
Cu gândul la copiii ce-l aşteptau acasă.

Dar într-o zi de vară venind din depărtare,
Se-apropie de casă şi nu-i venea să creadă...
O vale-acoperită de-o apă foarte mare
Şi un potop al groazei i-a fost sortit să vadă.

Stătea plângând pe malul speranţei risipite
Privind cum se schimbase într-un coşmar laguna,
Se duc plutind pe ape copii, nevastă, vite,
Sub valul ce-i ascunde de el pe totdeauna.

Şi cum stătea sărmanul, cuprins de disperare,
Pe umăr îl atinge cu milă Salvatorul
Zicându-i: "Nu te teme, căci am avut răbdare,
Te-am aşteptat tot timpul să îmi aduci ulciorul...

Trecut-au zile negre şi zile însorite
De când privind în zare Eu te aştept pe munte.
Pe ceasul veşniciei trecut-au doar clipite... "
Şi cu o mână caldă l-a mângâiat pe frunte.

" - Am vrut să-nveţi un lucru măreţ şi de valoare:
Că toată alergarea pe-acest străin pământ,
Tot ce-ţi oferă lumea în falsa ei splendoare,
E doar... deşertăciune şi goană după vânt... "


A fost doar o poveste în minte-nchipuită
Din care ne rămâne-o bună-nvăţătură.
Ea poate fi odată de orice om trăită
Căci se găseşte scrisă de veacuri în Scriptură.

Ilie Belciu