Rugăciune de pocăinţă
Autor: Ilie Belciu  |  Album: Ferestre spre har  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de iliebelciu in 28/03/2008
1 / 1
Nu pot să mai suport vinovăţia,
Conştiinţa nu mai vreau să-mi chinuiesc,
Căci mi se stinge-n suflet bucuria
Când vremuri din trecut îmi amintesc.

Eu cred nemijlocit că îndurarea
Şi Sângele ce-a curs pe Crucea grea,
Poate aduce-n viaţa mea iertarea
Şi fiinţa mea o poate transforma.

De-aceea mă închin cu umilinţă,
Isuse-Ţi dăruiesc viaţa mea,
Şi prin adevărată pocăinţă,
Îmi las trecutul meu la Crucea Ta.

Mă iartă pentru ceasul răzbunării
Când am ajuns mâniei slujitor,
Şi în furia mea am dat uitării
Făgăduinţa de a-Ţi fi ascultător.

Mă iartă pentru vorbele rostite
În ceasul întunericului greu,
Când graiul limbii mele ascuţite
A fost sub călăuza celui rău.

Pentru priviri şi faptele stricate,
Eu simt că nu vrei Doamne să mă cerţi...
Îţi mulţumesc şi pentru-acestea toate,
Isuse drag, Te rog ca să mă ierţi.

Îţi mulţumesc că-mi dai eliberare
Prin Har de-ale trecutului poveri,
Pui capăt vremilor de încercare
Şi umpli golul negrelor tăceri.

Eu simt cum zi de zi cu drag mă poartă
Prin orice încercare Braţul Tău,
De-aceea Domnul meu, Te rog îi iartă
Pe cei ce plănuiesc să-mi facă rău.

Îndură-te de ei ca şi de mine
Căci şi în locul lor Tu ai murit,
Tu eşti Acel ce-n Mâna Lui ne ţine,
În veci de veci Isuse fii slăvit!
Martie 2008 Ilie Belciu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3110
  • Export PDF: 10
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni