Eram la Marea Galileii, pe ţărm privind în larg sfios
Şi-mi aminteam cum altădată, pe mare predica Hristos.
Aici El învăţa pe oameni o Cale demnă de urmat,
O-nvăţătură minunată, ce mii de vieţi a transformat.

S-au dus de mult acele vremuri, lăsând în urmă un ecou
Ce mă ajută prin credinţă să retrăiesc acest tablou.
Lipseşte azi corăbioara în care Isus liniştit,
Dormea când valurile mării cu forţă s-au dezlănţuit.

Însă aud parcă un strigăt, privind acest decor sublim:
- Învăţătorule, ai milă! Nu-ţi pasă oare că pierim?
Lipsesc atâtea lucruri astăzi din acest minunat decor...
Nu sunt pe mare ucenicii, nici cei ce-L aşteptau cu dor

Pe Isus să le mai vorbească, aici pe mal cu-atâta drag,
Dar glasul Lui încă răsună, peste al anilor şirag.
În vremea noastră zbuciumată de-atâta ură şi război,
Isus pe mal stă şi priveşte, cu ochii-nlăcrimaţi spre noi,

Zicând: “Copii, veniţi la Mine poverile să vi le iau...
Să vă învăţ ce-i fericirea, şi pace-n suflet să vă dau!”
Căci Isus e aici şi astăzi, acelaşi Fiu de Dumnezeu.
Eu simt acum cum potoleşte furtuna din sufletul meu.

Amin!