Îl caut pe Preaiubitul meu în noapte
Şi oameni răi, cu faţă nemiloasă,
Se uită cu dispreţ vorbind în şoapte
Căci nu-nţeleg durerea ce m-apasă.

Voi, fiice din Cetatea minunată,
Dacă Iubitul meu vă iasă-n cale
Să-i spuneţi căci mi-e inima-ntristată
Şi sufletul zdrobit de plâns şi jale.

Adorm târziu dar inima-mi veghează,
Împovărată de același dor fierbinte
Şi-n visul meu cu drag mă cercetează
Alesul inimii prin dulcile-I Cuvinte.

Nu pot să-L uit, căci n-are asemănare
În bunătate şi în frumuseţe.
Nu-i nimeni ca şi El la-nfăţişare,
Cu Faţă blândă, plină de tandreţe.

Pe Capul Lui frumos ca o cunună
Cu aur preţios împodobită,
Pletele-I negre la un loc se-adună,
O frumuseţe nemaiîntâlnită.

Obrajii Lui frumoşi ca o grădină,
Cu minunate flori înmiresmate,
Şiruri de crini ce râd parcă-n lumină
Sunt buzele-I cu smirnă încărcate.

Ca marmora sunt sfintele-I Picioare
Şi taina lor nu-i nimeni s-o dezlege...
Doi porumbei pe margini de izvoare
Sunt Ochii Preaiubitului meu Rege.

Mâinile Lui sunt ca nişte inele,
De-un Meşter fără seamăn prelucrate,
Din aur de sclipirea unei stele
Cu pietre preţioase ferecate.

Aşa este Iubitul meu, o Faţă
Ce mintea mea nu poate s-o descrie...
Îi dăruiesc acum întreaga viaţă,
Ca să trăiesc cu El o veşnicie.