Şi cerul și marea, și stelele-n noapte,
Doar Numele Tău Îl vestesc,
Prin vuiet furtuna şi vântul în şoapte,
Pe Tine cu drag Te slăvesc.

Izvorul ce lin se strecoară în vale,
Şi sapă în stâncă uşor,
Îmi spune ce mari sunt Lucrările Tale,
Măreţ şi Divin Creator.

Îţi simt mângâierea ce-mi dă alinare,
Când treci ca un susur de vânt,
Se-ntunecă cerul şi raza de soare,
Se-ascunde când spui un Cuvânt.

Dar cum poate omul cu-atâta-mpietrire,
În Faţa Ta Doamne să stea?
Când Tu-l înconjori cu atâta Iubire,
Şi-aştepţi ascultare să-Ţi dea.

Alături de cei ce-n Oştirea cerească,
Prin laudele lor Te slăvesc,
Cu cei ce-n smerenie vin să-Ţi slujească,
Prin laude şi eu mă unesc.

O inimă frântă şi-un duh care plânge,
Ţi-aduc astăzi jertfă smerit,
Sub crucea pe care Iubirea se frânge,
Ca eu să pot fi mântuit.