Venim în lume goi, cu mâna goală,
Purtând pe umeri goală, o desagă.
Intrăm apoi degrabă într-o şcoală,
De care inima aşa uşor se leagă.

Profilul "Vechii şcoli" este dorinţa
Iar "Dascălul suprem" nemulţumirea.
Aici noul născut îşi dă silinţa
Să înveţe-n mod greşit ce-i fericirea.

Când se îneacă-n plâns de răutate
Comportamentul lui te îngrozeşte...
Să-l poţi opri din plâns nu se mai poate,
Dacă dorinţa nu i se-mplineşte.

Împinşi de mâna caldă a iubirii,
Îi împlinim dorinţele, fireşte.
Însă crescând cu el, în taina firii,
Bagajul cu dorinţe se măreşte.

Şi vine-o zi când s-a făcut om mare,
Cu planuri mari şi multe năzuinţe,
Când "Şcoala" se transformă-n "Închisoare"
Iar el ajunge "Rob" unor dorinţe.

Nu poate fi mai mare condamnare
Decât să-ţi fie mintea-ncătuşată,
Mai grea şi mai urâtă închisoare,
Nu cred că poate exista vreodată.

Să cauţi în întuneric fericirea,
Prin temniţa în beznă cufundată,
Unde veghează-asupra ta nemulţumirea,
Să nu ajungi în libertate niciodată.

Există totuşi uşă de scăpare,
Prin care poţi să ieşi de-aici afară.
Poţi părăsi cumplita închisoare,
Eliberat de marea ta povară,

Dacă-ţi vei aţinti spre Cer privirea
Uitând de lucrurile trecătoare,
Legându-ţi inima de moştenirea
Ce te aşteaptă-n Slava viitoare.

Vei înţelege-atunci ce grea-i robia
Cumplitelor dorinţe ne-mplinite,
Ce ţi-au răpit din viaţă bucuria
Şi clipele frumoase, fericite.

Opreşte astăzi lunga ta căutare,
E timpul pentr-un ceas de mulţumire.
Poţi părăsi acum neagra-nchisoare,
În care nu există fericire! ! ! !

Te-ntoarce la Isus şi te închină!
La El doar vei găsi eliberare,
Şi liber, poţi ieşi cu El de mână
Din a "Dorinţelor cumplită închisoare"

Ilie Belciu